luni, 17 martie 2014

Prezentarea localitatii

Suprafata: 8350 ha
Intravilan: 1482 ha
Extravilan: 6868 ha
Populatie: 3112
Gospodarii: 1484
Nr. locuinte: 1144
Nr. gradinite: 4
Nr. scoli: 4
Numele localitatilor aflate in administratie:
Dângeni, Strahotin, Hulub, Iacobeni
Asezarea geografica:
Fiind la intersecţia drumurilor comerciale ce veneau dinspre partea muntoasă spre Valea Prutului, zona comunei Dângeni a fost locuită neîntrerupt din cele mai vechi timpuri. Deşi nu există mărturii documentare certe, ci doar descoperiri arheologice, se poate afirma că satele Dângeni şi Iacobeni  datează din vremea lui Ştefan cel  Mare. De asemenea, se presupune că Satul Strahotin datează din anul 1401. Dângeni este cu siguranţă un sat vechi, deşi cea dintâi menţiune  documentară  este relativ târzie: "într-un sureţ din 1609 este menţionată împărţeala moşiilor  lui Dinga hatmanul, din care aflăm: "…iar în partea  Dingusei, fata lui Grigorie, s-au venit satul  Dîngeni". Hatmanul Drăghici Dinga şi rudele sale stăpâni la Dolniceni, stăpâneau şi moşia  pe care s-a întemeiat satul, care a luat nume de la cel al stăpânului de aici, Dinga, la care s-a adaugat  sufixul "-eni" cu valoare locativă.
La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea numele comunei s-a legat de cel al familiei Mavrocordat, aceasta deţinând întregile teritorii.
Clădirea în care fiinţează şi astăzi Primăria Dângeni a fost construită în anul 1920 de către boierul Mavrocordat, având în permanenţă destinaţie specială pentru primărie iar singura reparaţie capitală a fost realizată în anul 1989.
Aşezată în nord-estul judeţului Botoşani, comuna Dângeni se învecinează la nord cu comunele Hăneşti şi Vlăsineşti, la sud cu comunele Truşeşti şi Gorbăneşti, la est cu comuna Dobârceni iar la vest cu comuna Ungureni.
Comuna Dângeni a fost înfiinţată în anul 1864, odată cu celelalte comune din zonă. În functie de legislaţia privind organizarea administrativ-teritorială, Dângeniul a aparţinut pe rând, raionului Truşeşti, apoi raionului Săveni până în anul 1968, an în care prin  noua lege de organizare a aparţinut şi aparţine judeţului Botoşani.
Comuna Dângeni din judeţul Botoşani este formată din satele: Dângeni, Hulub, Strahotin, Iacobeni şi cătunele Guleoaia, Buneni, Costeni şi Sleaa. Centrul administrativ al comunei este în localitatea Dângeni, unde fiinţează primăria, dispensarul medical şi veterinar, poliţia, căminul cultural, oficiul poştal şi celelalte instituţii de interes general.
La 25 km nord-est de Botoşani, pe stânga Jijiei, la 20 km vest de Râul Prut - graniţa cu Republica Moldova
Învăţământ
La nivelul Comunei Dingeni funcţionează 4 unităţi de învăţământ:
1. Şcoala gimnaziala nr.1 Dingeni
2. Şcoala gimnaziala nr. 2 Iacobeni
3. Şcoala primara nr.1 Hulub
4. Şcoala primara nr. 2 Strahotin 
Activitati specifice zonei:
Agricultură
Creşterea animalelor
Activitati economice principale:
Comerţ
Construcţii
Meşteşuguri diverse: tâmplărie, fierărie
Obiective turistice:
Conacul Mavrocordato - monument istoric
Pădurea Strahotin - plante ocrotite - Laleaua Pestriţă
Evenimente locale:
Hramul bisericilor Comunei Dângeni:
14 octombrie  - hramul bisericii "Sfânta Parascheva" în sat Strahotin
8 noiembrie - hramul bisericii "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril" în sat Dângeni
26 octombrie  - hramul bisericii "Sfântul Dumitru" în sat Hulub
6 decembrie - hramul bisericii "Sfântul Nicolae" în sat Iacobeni
​Biserica are o însemnătate ridicată pentru cetăţenii comunei Dângeni. În prezent, în fiecare dintre satele comunei există un lăcaş de cult ortodox dar şi ale altor culte cum sunt: Creştin după Evanghelie, Penticostal şi Adventist  
Facilitati oferite investitorilor:
Acces la calea ferată şi drumul judeţean
Proiecte de investitii:
Aducţiune apă, canalizare, staţie epurare în satele Dângeni şi Strahotin
Modernizare DC 17
Parc eolian
Sistem de încălzire pentru Primaria Dângeni şi Şcoala Dângeni